Str. Aurel Vlaicu nr. 158, Sector 2, Bucuresti

021-210.10.67 / 0726.18.12.75

Aparatul dentar – cum ne spalam corect pe dinti

Trebuie să fiţi conştienţi că, dacă aveţi aparat dentar, igiena bucală este mult mai importantă decât a fost până acum. Dacă înainte mai treceaţi cu vederea periajul de seară, acum este obligatoriu.

Pe fiecare dinte avem zone retentive, mai ales între dinte si bracket sau sârma aparatului dentar. O zonă retentivă înseamnă un contact prelungit al alimentelor cu dintele, o îndepărtare ineficientă a resturilor alimentare printr-o simplă clătire sau periaj, ceea ce conduce la apariţia cariei dentare.

Igiena incorectă conduce la apariţia respiraţiei urât mirositoare!

cookie

Periuţa de dinţi se schimbă o dată la 3 luni.

Acum trebuie să vă igienizaţi şi aparatul dentar, nu numai dinţii. Acordaţi de fiecare dată timpul necesar igienei, chiar dacă vi se pare că durează prea mult. Periaţi corect dinţii şi limba, folosiţi periuţa interdentară, aţa dentară şi, la final, apa de gură.

Urmaţi următoarele sfaturi pentru a preveni halena, cariile şi gingivita:

√ Folosiţi o pastă de dinţi cu fluor. Evitaţi produsele care au efect de albire.

√ Spălaţi-vă pe dinţi după fiecare masă şi, cel mai important, înainte de culcare.

√ Folosiţi apă de gură cu substanţe antimicrobiene.

Urmăriţi următorul video pentru a înţelege cum se realizează un periaj dentar corect la purtătorii de aparate dentare fixe:

√ Este foarte important să îndepărtaţi resturile alimentare de la nivelul bracket-urilor. Este o zonă foarte retentivă şi, de multe ori, nu putem vedea ce a rămas între dinte şi bracket. Folosiţi obligatoriu o periuţă interdentară.

√ Atenţie atunci când vă periaţi la nivelul bracket-urilor.  Începeţi de sus în jos, cu mişcări fine.

√ Să aveţi mereu la îndemână un set cu o periuţă de dinţi, periuţă interdentară, aţă dentară, apă de gură şi ceară bucală.

√ Schimbaţi periuţa de dinţi o dată la 3 luni. Dacă observaţi că vi s-a deteriorat periuţa de dinţi în prima lună, adresaţi-vă medicului dentist, deoarece metoda de periaj pe care o folosiţi este incorectă!

smile.braces

Igiena atentă a aparatului dentar previne halena, cariile şi gingivita.

———

Oral Dent Bucuresti

Oral-Dent, clinica ta de stomatologie, îţi pune la dispoziţie o gamă completă de servicii, prin intermediul medicului dentist Robert Sandu şi al medicului dentist Elena Culiţă. Ne găseşti în București, sector 2, Str. Aurel Vlaicu nr. 158.

Vezi lista completă de servicii de stomatologie Oral-Dent.

Ne găseşti şi la Facebook.com/Clinica.Stomatologica.Oral.Dent

No comments yet.

Add a comment