Urgente si Programari: 0726.18.12.75

Cum muscam corect

Cum muscam corect

Deşi pare un lucru banal, modul în care muşcăm, adică ocluzia, contează foarte mult. S-a demonstrat că în momentul în care mâncăm, se dezvoltă o forţă în jur de 35 kg. Această forţă se împarte între dinţii din zona respectivă şi se transmite osului maxilar. Acest lucru are un rol important în dezvoltarea oaselor feţei. Astfel, pentru o dezvoltare armonică trebuie să mâncăm pe toţii dinţii si pe ambele părţi. Când mâncăm, pe lângă dinţi, mai participă şi muşchii masticatori şi articulaţia temporo-mandibulară (articulaţia dintre craniu şi mandibulă).

Cum este muscătura corectă?

La persoanele care au toţi dinţii în gură, ocluzia este uşor de stabilit. Când muşcăm, trebuie să simţim că se ating toţi dinţii între ei şi dacă îndepărtăm buzele vedem că dinţii de sus îi acoperă pe cei de jos.

Dacă aţi fost la stomatolog, este posibil să vă fi spus medicul „muşcaţi pe măsele”. Acest lucru este important mai ales la persoanele care au dinţi lipsă. Din această cauză pacientul muşcă în mai multe moduri, în funcţie de cât de eficient i se pare că este. Treptat se instalează o muşcătură greşită care suprasolicită dinţii rămaşi pe arcadă şi îi afectează în timp.

La persoanele care nu reuşesc să îşi controleze ocluzia, pentru a muşca aproape corect, se face un mic exerciţiu: se duce vârful limbii în cerul gurii şi se muşcă.

Cum sunt influenţaţi dinţii din faţă când lipsesc măselele?

Măselele suportă cea mai mai parte din forţă în timpul mesei. Măselele pot suporta în medie 64 kg, pe când incisivii doar 32 kg. Dinţii din faţă au rolul de a rupe, nu de a toca, mesteca. Când lipsesc măselele, dinţii din faţă preiau toate forţele dezvoltate în timpul mestecatului. Consecinţele negative sunt multiple: se retrag gingiile şi osul, dinţii îşi modifică poziţia, coroana se fracturează, apar leziuni pulpare şi parodontale care duc la pierderea dinţilor.

ocluzie.articol

Când muşcăm, trebuie să avem contact între toţi dinţii, mai ales pe măsele.

Ce anomalii dentare au ocluzia greşită?

Chiar dacă nu lipseşte nici un dinte, se poate să muscăm greşit. Acest termen de anomalie dentară cuprinde anumite moduri greşite în care se dezvoltă maxilarul şi dinţii, din cauze diferite. Aceste anomalii se depistează încă din copilarie. Pe lângă efectele negative asupra dinţilor, asupra dezvoltării osoase, se adaugă si o dezvoltare precară a organismului, deoarece copii nu pot să mestece cum trebuie. Cele mai frecvente anomalii sunt:

Ocluzia inversă (prognatismul). În acest caz mandibula este mai în faţă şi la muşcătură dinţii de jos sunt în linie cu cei de sus sau îi acoperă. Practic, muşcătura este inversă. De cele mai multe ori măselele nu se mai ating. contactul este doar între dinţii din faţă. Pe termen lung, în urma suprasolicitării, dinţii din faţă ajung să se spaţieze şi probleme gingivale sunt destul de avansate.

Ocluzia deschisă. Dinţii din faţă nu se ating şi uneori nici măselele. Vă invit să citiţi articolul Suptul degetului afectează dantura şi fizionomia.

Ocluzia adâncă. În acest caz dinţii de sus îi acoperă prea mult pe cei de jos, uneori dinţii din faţă de la mandibulă ating cerul gurii şi nu dinţii superiori. Problemele gingivale şi parodontale sunt foarte mari la dinţii inferiori.

Toate aceste situaţii care conduc la formarea unei muşcături greşite, pot fi tratate cu ajutorul unor lucrări dentare care refac numarul de dinţi sau cu ajutorul aparatelor dentare, în cazul anomaliilor. Pentru a preveni apariţia ocluziei greşite, este foarte important să tratam fiecare carie la timp şi să refacem spaţiile lipsă din gură.

———

Oral Dent Bucuresti

Oral-Dent, clinica ta de stomatologie, îţi pune la dispoziţie o gamă completă de servicii, prin intermediul medicului dentist Robert Sandu şi al medicului dentist Elena Sandu (Culiţă). Ne găseşti în București, sector 2, Str. Aurel Vlaicu nr. 158.

Vezi lista completă de servicii de stomatologie Oral-Dent.

Ne găseşti şi la Facebook.com/Clinica.Stomatologica.Oral.Dent