Urgente si Programari: 0726.18.12.75

Denumirea dintilor

Denumirea dintilor

De multe ori când purtăm o discuţie cu medicul dentist, ne simţim un pic depăşiţi, din cauza vocabularului foarte specific, şi la final multe dintre explicaţii rămân neclare. Este util să cunoaştem denumirea dinţilor, pentru a înţelege mai bine unde sunt situate problemele dentare.

O arcadă dentară reprezintă totalitatea dinţilor şi este împărţită în arcada maxilară, respectiv mandibulară. Dinţii de sus, superiori, se numesc dinţii maxilari, iar cei de jos, inferiori, dinţii mandibulari. Ei sunt dispuşi în oglindă stânga-dreapta – practic, o arcadă este formată din două părți.

 Cei patru dinţi din faţă se numesc incisivi, cunoscuţi în limbajul popular sub numele de lopătari. Primii doi sunt incisivii centrali, mai mari decât vecinii, care se numesc incisivi laterali. Zona frontală se termină cu caninii, care sunt cei mai lungi dinţi.

denumire.dinti1

Dinţii din zona frontală au un important rol în estetică, vorbire şi fonaţie.

Aceşti dinţi au patru fețe: două sunt dispuse înspre dinţii vecini, una înspre buză şi ultima înspre cerul gurii sau limbă. Cariile se pot forma pe oricare dintre aceste feţe. Cariile cele mai frecvente din zona frontală sunt cele interdentare.

Dinţii frontali au un important rol în estetică, vorbire şi în masticaţie.

Datorită cronologiei erupţiei dentare, caninii pot să erupă în afara liniei arcadei dentare, înspre buză. Acesastă problemă poate fi rezolvată cu ajutorul aparatului ortodontic.

După canini începe zona laterala a arcadei, dinţi cu o mare importanţă în masticaţie.

 Primii doi dinţi de după canini se numesc premolari, micile măsele. Aceşti dinţi nu există la dinţii de lapte. Ei erup începând cu vârsta de 9-10 ani. În total avem opt premolari.

Ultimii trei dinţi se numesc molari, cunscuți drept măselele, numerotate astfel: molarul 1, molarul 2 şi molarul 3. Molarul 1 se mai numeşte şi molarul de 6 ani, deoarece erupe în jurul acestei vârste. Pe baza aceluiași principiu, molarul 2 se mai numeşte și molarul de 12 ani. Ultimul molar este cunscut sub numele de măsea de minte.

denumire.dinti2

Dinţii laterali au un important rol în masticaţie.

Zona laterală este cel mai frecvent afectată de carii, din cauza accesului mai dificil cu periuţa dentară şi a morfologiei dinţilor.

Dinţii laterali au cinci feţe – cea care este în plus faţă de dinţii frontali se numeşte faţa ocluzală, adică faţa dintelui pe care mâncăm.

Dinţii laterali au un anumit relief pe faţa ocluzală, care ajută la zdrobirea alimentelor, format din cuspizi şi şanţuri. Pe această faţă se formează uşor cariile, din cauza resturilor alimentare care rămân în şanţurile retentive. Pentru a preveni formarea cariilor, este foarte important să se insiste cu periuţa de dinţi până la ultimul molar. Sigilarea dinţilor ajută la prevenirea cariilor prin acoperirea acestor şanţuri cu un material răşinic. Astfel, alimentele vor fi mai puţin retenţionate.

———

Oral Dent Bucuresti

Oral-Dent, clinica ta de stomatologie, îţi pune la dispoziţie o gamă completă de servicii, prin intermediul medicului dentist Robert Sandu şi al medicului dentist Elena Culiţă. Ne găseşti în București, sector 2, Str. Aurel Vlaicu nr. 158.

Vezi lista completă de servicii de stomatologie Oral-Dent.

Ne găseşti şi la Facebook.com/Clinica.Stomatologica.Oral.Dent