Str. Aurel Vlaicu nr. 158, Sector 2, Bucuresti

021-210.10.67 / 0726.18.12.75

La ce varsta erup dintii? Partea II

În jurul vârstei de 2 ani şi jumătate, copilul are toţi dinţii de lapte. Este foarte importantă educaţia părinţilor legată de igiena dentară. Trebuie să păstrăm intacţi toţi dinţii de lapte, pentru a nu influenţa negativ evoluţia dentiţiei permanente.

Cariile de la nivelul dinţilor de lapte trebuie să fie tratate, mai ales până la vârsta de 6 ani, când erup primele măsele definitive. Dacă există carii, toţi dinţii definitivi vor fi în pericol. În momentul în care dinţii permanenţi erup, smalţul lor este mult mai sensibil şi cariile vor ataca rapid aceşti dinţi.

ERUPŢIA DINŢILOR PERMANENŢI

Dinţii erup mai repede la fete, la copiii care trăiesc în mediul urban şi la rasa neagră.

Pierderea unui dinte de lapte cu doi ani înainte de momentul erupţiei celui definitiv, va determina accelerarea erupţiei dintelui respectiv.

Erupţia este întârziată în caz de rahitism, carenţe vitaminice, sindromul Down sau în caz de hipofuncţie a glandei tiroide.

Dinţii de la nivelul arcadei inferioare, din cadrul aceluiaşi grup dentar: incisivi, molari, permolari şi canini, erup înaintea celor superiori.

dinti.permanenti

Dacă dinţii de lapte nu sunt trataţi de carie, toţi dinţii definitivi vor fi în pericol.

Între 6 şi 7 ani erup molarii 1, primele măsele permanente. Ele vor erupe în spatele tuturor dinţilor de lapte. Nu va cădea nici o măsea de lapte pentru a creşte molarul 1. Măselele de lapte vor fi înlocuite de premolari. Deşi aceste măsele ies la o vârstă foarte mică, ele sunt permanente. Mulţi părinţi se lasă păcăliţi de această măsea, o confundă cu un dinte de lapte, consideră că se va schimba, însă este GREŞIT! Este indicată sigilarea acestora, pentru a proteja dinţii de carie.

La vârsta adultă, molarii 1 sunt mereu cei mai afectaţi dinţi, din cauza vârstei fragede de erupţie. Trebuie să acordaţi o mare atenţie acestor măsele, imediat ce au erupt.

 Între 7 şi 9 ani erup incisivii, dinţii din faţă. Vor cădea incisivii de lapte, prima dată la arcada inferioară. Incisivii permanenţi sunt mai laţi. Dacă dinţii de lapte din faţă nu sunt mobili în preajma acestei vârste, mergeţi urgent la un control stomatologic!

Între 9 şi 12 ani erup caninii şi premolarii. Aceşti dinţi nu respectă un tipar fix. Primii erup premolarii unu. Caninii superiori pot să apară şi la vârsta de 13 ani. În această perioadă apar cele mai multe tulburări de erupţie, înghesuiri dentare şi canini care erup înafara arcadei (ectopici). Este foarte important un control stomatologic  în preajma vârstei de 11- 12 ani, pentru a vă asigura că dinţii erup frumos aliniaţi.

La 12 ani erup molarii 2, în spatele molarilor 1. Şi aceste măsele trebuie sigilate.

Începând cu vârsta de 17 ani, pot să erupă şi măselele de minte (molarii 3).

———

Oral Dent Bucuresti

Oral-Dent, clinica ta de stomatologie, îţi pune la dispoziţie o gamă completă de servicii, prin intermediul medicului dentist Robert Sandu şi al medicului dentist Elena Culiţă. Ne găseşti în București, sector 2, Str. Aurel Vlaicu nr. 158.

Vezi lista completă de servicii de stomatologie Oral-Dent.

Ne găseşti şi la Facebook.com/Clinica.Stomatologica.Oral.Dent

Comments (31)

Add a comment
  1. 27/03/2015
    Buna seara, Am o fetita de 4 ani care are dureri de masele am mers la dentist si le-am curatat si plombat in schim are o maseluta care o doare mereu ft tare. Acea maseluta a fost spalata, drenata a luat si antibiotic, panadol si un sfert de algocalmin si tot se vaita de ea. Sa o extragem spune ca este prea mica. Ce sfat imi puteti da deja nu mai pot sa o vad cum sufera. Va multumesc!
  2. Mihaela Este mult prea devreme pentru extractie, nu datorita varstei de 4 ani ci a varstei la care va erupe dintele definitiv de pe locul respectiv (9-11 ani). Se va lasa dintele deschis, neacoperit de plomba, pentru a se drena infectia. La un moment dat se va plomba provizoriu si se vor urmari simptomele. Daca doare iar, se va lasa deschis. Daca nu se reuseste plombarea lui, va fi necesara extractia. In acest caz, in locul dintelui se va pune un mentinator de spatiu (un fel de dinte artificial), in vederea pastrarii acelui spatiu ca sa aiba unde erupe dintele definitiv, altfel va erupe intr-o pozitie gresita. In perioada in care dintele va fi lasat liber, inainte de fiecare masa veti pune o bucata mica de vata in gaura respectiva, ca sa nu se infunde cu mancare. Dupa masa o veti indeparta si copilul isi va clati foarte bine gura. Deasemenea daca copilul va simti dintr-o data un gust dulce, obligatoriu isi va clati foarte bine gura.
  3. 29/04/2015
    Buna seara! Am un baietel de 2 ani si 6 luni care are deja toti dintii de lapte (20). Dar de 2 sapt observ in stanga jos in spate ca gingia incepe sa arate iar ca la masele, e inflamata, se vede ca o masea acoperita de gingie si albicioasa... exista posibilitatea ca la aceasta varsta sa mai iasa masele/molari definitivi?!? Va multumesc anticipat!
  4. 02/05/2015
    Buna ziua . Am o intrebare . Maselele se schimba vreodata ? ..Sau raman cele de lapte ? Va multumesc !
  5. 06/05/2015
    Catalin Maselele adica molarii de lapte se schimba. Nu exista premolari de lapte.
  6. 06/05/2015
    Sandra Nu este posibil sa erupa molarii definitivi. Poate este un dinte supranumerar. Nu aveti de ce sa va faceti griji. Va recomand sa mergeti la un control stomatologic.
  7. 24/10/2015
    buna , am 23 de ani si nu mi s-au schimbat maselele .... am fost la stomatolog la varsta de 17 ani si mi-a confirmat ca nu mi s-au schimbat ... din pacate au inceput si mi s-au rupt , cariat .. ce este de facut ?
  8. Madalina Chiar daca sunt de lapte, aceste masele pot fi tratate. In cazul in care trebuie extrase, in functie de caz, se poate inchide spatiul in urma unui tratament cu aparat ortodontic, sau se insera un implant dentar.
  9. 03/02/2016
    Buna ziua baietelul meu are 7 anisori si aseara a facut febra si a acuzat dureri foarte mari in capatul falcii sa ma exprim asa sa ma intelegeti spunea ca gingia il doare si nu masea este posibil sa erupa vreo masea sau ar putea fi alta cauza.astept un raspuns.multumesc
  10. Mirela. Da, este posibil sa erupa un dinte. Mergeti la un control stomatologic.
  11. 12/02/2016
    Buna seara,am fetita de 9 ani si are toate maselele foarte cariate ce sfat imi dati? Multumesc!
  12. Crina. Toate maselele trebuie tratate si dvs trebuie sa aveti grija de alimentatia si igiena copilului.
  13. 25/02/2016
    Buna ziua am o fetita de 5 ani si de 3 zile se plange ca o doare gingia..este posibil sa'i creasca o maseluta?? Va multumesc!
  14. Nicoleta. Da, e posibil sa ii erupa maselele de 6 ani.
  15. 28/05/2016
    Buna ziua as avea o intrebare apararul dentar poate sa faca dinti sa cada sau nu e de preucopat?
  16. Elisei. Nu, dintii nu cad.
  17. 16/10/2016
    Am si du o íntrebare baietelu meu are 4 ani si are tote maselele cariate ? ce e de facut???????!!!!! Osa cad ?!
  18. 20/10/2016
    Buna...am I fetota de 1 an si 3 luni si ia iesit 6 dinti .si de 2 zile plange mam uitat in gurita si mi se pare ca ia iesit o masea...ie normal la varsta ei
  19. 10/11/2016
    Buna ziua, am o fetita de 6 ani si a pierdut un premolar datorita unei carii mai avansate. ce recomadnare aveti in acest caz un mentinator de spatiu fix sau mobil? multumesc, Marai n
  20. Mirela. Da, este in regula. Foarte important este sa incepeti sa o spalati pe dinti, mai ales seara.
  21. Robertina. Trebuie tratate aceste masele, ele se vor inlocui abia pe la 9-10 ani. Se pot face tratamente dentare si la aceasta varsta. Cariile vor evolua, vor aparea durerile si se pot complica cu infectii la varful radacinii. Cititi urmatorul articol: http://www.oral-dent.ro/cariile-dintilor-de-lapte-sunt-periculoase/
  22. 20/12/2016
    Buna seara baiatul meu are 10ani si ia erupt doua masele deodata molari nu are nici o carie si nici febra doar se vaita de durere si sa umflat obrajorul ce sa fac ia m dat jumatate de algocalmin la 6 ore ce ma sfatuiti sa fac precizez ca are bronseta asmatiforma..si nu are voie nurofen paracetamol.va multumesc!
  23. 21/12/2016
    Lucian. Mergeti la un control stomatologic in primul rand, sa va asigurati ca este doar eruptia si nu alta problema dentara. Nu va pot sfatui alceva pebtru ca nu se cunoaste cauza inflamatiei.
  24. 26/12/2016
    Am băiatu de 13 ani și are cari în masele și dinți din fata ce este de făcut. Tare melodia frica cai perde de la virsta asta
  25. 08/01/2017
    Cretu. Trebuie sa mergeti la un medic dentist sa ii trateze cariile.
  26. 25/01/2017
    Am 14 ani si am toate maselele cariate dar nici nu erup ce sa fac ???
  27. 26/01/2017
    Teodor. La 14 ani dintii definitivi sunt erupti. Cariile trebuie tratate.
  28. 22/02/2017
    Buna seara fetita mea are 4 ani si are molari cariati mai ii schimba sau ce trebiue sa fac
  29. 24/02/2017
    Olompia. Cariile trebuie curatate si plombate. Dintii se vor schimba abia peste 4 ani. Daca nu se trateaza, cariile se vor complica cu afectiuni ale nervului dentar, vor aparea dureri si pot fi afectati dintii definitivi.
  30. 07/03/2017
    Buna ziua la ce varsta cad premolarii?fetia mea are 5ani si pe un premolare are crescut inca un colt.ce este de facut?
  31. 08/03/2017
    Mihaela. Premolarii sunt doar la dentitia definitiva. La 5 ani copii nu au premolari. La acesta varsta pot erupe primele masele definitive (molarul de 6 ani)

Add a comment