Endodontie

Scoaterea nervului dentar NU doare

Nervul este situat la nivelul dintelui în camera pulpară, în canalul radicular, și este ferit de mediul extern prin straturile dintelui, smalţul şi dentina. De aceea orice afectare a stratului protector conduce la apariţia durerii, așa cum se întâmplă în cazul cariilor. În termeni stomatologici, scoaterea nervului se numeşte “extirpare”, iar un dinte fără nerv este numit “devital”.

anatomie.dinte
Extirparea este indicată atunci când caria a ajuns la nerv, pentru a preveni gangrena.

Când este necesar să scoatem nervul?

Medicul dentist va decide dacă este necesară extirparea.
♦ În cazul în care caria a ajuns la nerv. Dacă nu se scoate nervul, durerea nu va ceda, nervul va muri în timp fără să ne dăm seama, resturile de nerv mort vor rămâne în dinte şi se vor infecta, ceea ce va provoca apariția gangrenei.
♦ Atunci când se realizează o lucrare dentară este necesară extirparea, deoarece, prin şlefuirea dintelui, se ajunge foarte aproape de camera pulpară.

Este dureros?

NU. Pentru a scoate nervul, se va face anestezie la dintele respectiv. Cu ajutorul unor ace dentare se îndepărtează nervul, se curăţă canalul şi se sigilează aceste canale prin manopera numită “obturaţie de canal”. Această sigilare este necesară deoarece vârful rădăcinii comunică cu zonele vecine dinţilor şi, pentru ca microbii să nu pătrundă în canale, acestea se sigilează. La sfârşit, dintele va fi plombat sau acoperit cu o coroană dentară, în funcţie de volumul coroanei restante.

examination
Dinţii devitali îşi modifică în timp culoarea şi sunt mai puţin rezistenţi.

Ce efecte are extirparea asupra dintelui?

♦ Un dinte fără nerv îşi va modifica în timp culoarea. Acest lucru va fi vizibil mai ales la dinţii din faţă. Albirea are efect slab asupra dinţilor devitali. Faţetarea sau acoperirea cu o coroană este singura modalitate de modificare a culorii, în momentul în care dintele este foarte diferit de vecinii săi.
♦ Lipsa nervului conduce la scăderea rezistenţei coroanei dintelui. El devine mai casant. De aceea un dinte devital plombat trebuie folosit cu grijă: nu spargem alune, bomboane sau oase pe el.

———

Oral Dent Bucuresti

Oral-Dent, clinica ta de stomatologie, îţi pune la dispoziţie o gamă completă de servicii, prin intermediul medicului dentist Robert Sandu şi al medicului dentist Elena Culiţă. Ne găseşti în București, sector 2, Str. Aurel Vlaicu nr. 158.

Vezi lista completă de servicii de stomatologie Oral-Dent.

Ne găseşti şi la Facebook.com/Clinica.Stomatologica.Oral.Dent

128 thoughts on “Scoaterea nervului dentar NU doare

  1. Buna seara! Am si eu o intrebare la dumneavoastra. Imi puteti spune daca este normala durerea la o masea dupa ce mi-a fost plombata,dar fara sa fi scos nervul, deoarece in urma radiografiei facute ,medicul a spus ca nervul nu este inflamat,ca nu s-a ajuns la nerv cu caria si nu necesita extirparea lui.problema este ca eu nu stiu ce sa mai fac de durere am luat si nurofen forte,am luat si ibuprofen,dar degeaba,nu mai stiu ce sa fac,va rog doar sa-mi spuneti daca este normal sa am asemenea dureri atroce. Va multumesc anticipat! Simona

  2. Bună ziua!
    Unele persoane prezintă o uşoară jenă 2-3 zile, din cauza unei sensibilităţi la compoziţia materialului. Dacă durerea apare când se mănâncă pe dintele respectiv, înseamnă că plomba este înaltă.
    Durerile mari, care nu cedează la antiinflamatoare, sunt semn de afectare a nervului dentar. La cariile profunde, care sunt aproape de nerv, se face un tratament numit coafaj. Este o plombă provizorie cu care se stă 2 săptămâni. Dacă în această perioadă dintele NU doare la contactul cu apa rece şi cu alimentele dulci sau acre, se va plomba definitiv. În caz contrar, se va scoate nervul.
    Vă recomand să faceţi o radiografie şi în funcţie de aceasta, medicul dentist va decide dacă este cazul să se scoată nervul sau se poate aplica un coafaj dentar.
    Având în vedere că durerea persistă, prezentaţi-vă urgent la medicul dentist. Cu cât aşteptaţi mai mult să treacă durerea, cu atât nervul va fi mai afectat.
    O zi bună!

  3. Va multumesc mult doamna doctor pentru raspuns,,am avut dureri cumplite toata noaptea,prin urmare .am fost azi la medic si mi-a scos nervul si mi-a facut obturatie de canal, dupa mi-a aplicat un pansament,si mi s-a spus ca daca totul e ok cand voi reveni va continua obturatia de canal ( sper ca am inteles eu bine) termenul acesta.inca o data va multumesc pentru promptitudine.Acum nu ma mai doare nimic,sunt sub influenta anestezicului,sper din tot sufletul sa nu mai am durerile pe care le-am avut.Va multumesc din sufle pentru sfaturile dumneavoastra!

  4. Buna seara, cat de curand trebe sa merg sa imi scoata nervul de la un canin, ceea ce imi da putina teama, deoarece nu mi s-a mai scos nici un nerv pana acum. Vreau sa stiu daca ma va durea ? Tin sa mentionez ca a spus ca imi va da o injectie pentru anestezie.

  5. Bună seara! Staţi liniştit deoarece nu vă va durea. La orice manoperă de scoatere a nervului se face anestezie, care reprezintă o mică injecţie cu un ac atraumatic, foarte subţire, abia se simte înţepătura. La canin este cel mai uşor de scos nervul dentar, deoarece are un singur canal larg. Nu amânaţi deloc momentul scoaterii nervului, dacă v-a spus medicul că este nevoie.

  6. Buna ziua,trebe sa merg sa-mi scot nervul la dintele din fata,e rupt dintele si se vede ceva rosu acolo ca o carne,si daca ating de aia mor de durere..o sa doara cand o sa-mi scoata nervu? si o sa-mi inlocuiasca alt dinte?

  7. Bună seara! Scoaterea nervului dentar nu doare, deoarece se face sub anestezie. Vă recomand să vă faceţi o radiografie la dintele respeciv şi să vă prezentaţi de urgenţă la medicul stomatolog, pentru a evita posibilele complicaţii.
    În funcţie de cât de afectată este coroana dintelui, acesta se va plomba sau se va acoperi cu o coroană dentară, de culoarea dintelui respectiv.

  8. Buna ziua,
    As fi interesata sa consult un ortodont sa imi pun aparat dentar deoarece am nevoie, dintii din fata fiind mult prea in fata :). Insa am nervul scos la toti cei trei dinti din fata. Dupa parearea dumneavoastra sunt prea sensibili dintii acum pentru a putea suporta un aparat?
    Va multumesc!

  9. Bună ziua!
    Forţele folosite pentru deplasarea dinţilor sunt mici, ele nu vor fractura coroana dentară, dacă la asta vă referiţi. Întra-adevăr, un dinte fără nerv devine în timp mai casant, însă acest lucru poate fi o problemă mai ales la măsele, care sunt cei mai solicitaţi dinţi.
    Aparatul dentar se poate aplica fără probleme şi pe dinţii cu nervul scos.

  10. Buna seara!
    Am o carie la o masea si cand am fost la dentist mi-a spus ca o sa-mi scoata nervul desi nu am nici o durere.
    Mananc dulce,beau rece si nu ma doare…este ok sa mi-l scoata ?adica fara sa faca o radiografie sau altceva decat cu simpla privire si-a dat seama ca trebuie scos?

    Mentionez ca am fobie de ace.

    Va multumesc anticipat!

  11. Buna ziua!
    O carie de 1 an este veche. Se vede din poza ca este o carie profunda. Este foarte probabil ca distructia carioasa a ajuns la nerv. Radiografia nu se foloseste pentru a vedea daca un nerv este afectat, ci pentru a vedea lungimea canalului. In acest caz, sunt sigura ca la examenul clinic a fost destul de clar faptul ca este neceasar sa se scoata nervul.
    O zi buna!

  12. Buna ziua!
    Sa inteleg ca nu se mai poate face nimic?
    Chiar nu ma doare,beau rece la urma cald,mananc dulce nu am nimic m-am dus la stomatolog cu gandul sa imi astupe chestia aia nu pentru ca ma durea.

    Va multumesc pentru raspuns,o zi frumoasa va doresc!

  13. Buna ziua!
    Decizia de a se face un coafaj se ia doar in mometul in care se curata dintele. Eu va sfatuiesc sa faceti o radiografie la dintele respectiv si sa mergeti la o noua consultatie stomatologica, pentru a va explica mai bine de ce este necesar sa se scoata nervul.
    Scoaterea unui nerv nu este o extractie. Este un tratament pentru a nu se ajunge la pierderea dintelui. Urmati acest tratament, daca v-a fost recomandat.
    Stati linistit si urmati sfaturile medicului, sunt sigura ca se va lua decizia cea mai corecta.

  14. Buna ziua.

    Am o problema si as dori sa aflu anumite lucruri. Am fost la dentist si mi-a scos nervul de la 6 dinti, deoarece incepe o lucrare. Problema este ca, dupa ce mi-a scos nervul de la dinti, ma dor si nu pot sa mananc. A mai patit cineva ceva asemanator si ce anume trebuie sa fac in cazul acesta?

  15. Buna ziua! Am mers la medicul stomatog pentru o masea la care trebuia scos nervul.. mi s-a facut obturarea de canal si mi s-a pus o plomba provizorie.. Insa ma doare maseaua de la care a fost scos nervul, nu este durere pulsatila, dar ma doare toata partea cu maseaua.. capul, in zona pometilor, am incercat cu antibiotice dar degeaba…. Va rog dati-mi un sfat..

  16. Bună seara!
    Dacă aveţi o plombă provizorie inseamnă că trebuie să vă continuaţi tratamentul. La şedinţa următoare, să îi spuneţi medicului despre dureri. Nu luaţi antibiotice fără acordul medicului.
    Faceţi o radiografie la dintele respectiv pentru a afla cauza durerilor. Medicul vă va sfătui în funcţie de radiografie.

  17. Buna seara , la fel si eu trebuie sa ma duc sa imi scoata nervul de la o masea , am stat foarte mult cu frica de dentist si am ajuns in situatia asta . Intrebarea mea : Anestezia din momentul care a efectuato , amorteste si nervul de dinautrul maselei sau doar partea exterioara a dintelui / gingiei . Mie mi s-a format o carie care a ajuns aproape de limita maselei . Maseaua nu o mai simt acolo de ceva timp si mi-a fost frica sa nu apara complicatii mai mari.

    Va multumesc anticipat,
    Andrei

  18. Scopul scoaterii nervului este tocmai salvarea maselei de la extractie 🙂 Desigur, indepartand nervul, dintele “moare”. Dar chiar si in aceasta stare el poate sa ramana in gura timp 20-30 de ani.

    In mod ideal trebuie sa nu se ajunga la manopere de scoarere a nervului, care sunt o ultima incercare de a salva dintele.

  19. Buna ziua
    Am fost la dentist mi-a- fost pusa o plomba provizorie pentru 2 saptamani, dar dintele continua sa ma doara in special cand ies afara si trag aer rece sau cand intru in casa la aer cald . Durerea apare si iar dispare .Nu stiu ce sa fac daca sa astept 2 saptamani sau sa merg imediat ca sa imi scoata nervul de la masea?Cum simt eu dintele probema este doar pe unul din canale. Sunt 4 zile de cand a fost plombat provizoriu. Eu locuiesc in Franta si nu inteleg de ce aici cand imi face anestezie ma doare 3 zile capul sau imi este rau iar cand imi face anestezie in Romania nu am nimic ? ( nu am nici o problema de sanatate cu inima sau altceva). Si cand spun ca ma doare capul am niste dureri ca nu trece cu nici un medicament.

  20. Bună ziua!
    Dacă durerea la dintele respectiv persistă, mai ales la schimbările de temperatură, este indicat să se scoată nervul.
    Legat de durerile de cap în urma anesteziei, nu mă pot afirma deoarece nu cunosc ce tip de anestezic se utilizează în Franţa. Vă recomand să informaţi cadrul medical de acolo.
    O zi frumoasă!

  21. Cu respect va rog sa imi dati o sugestie.Mi-a fost slefuita o”masea”de minte de sus,care va fi stilp ptr.o punte totala(aceasta era intacta,nu m-a suparat niciodata).Am dureri incontinuu de 5 zile,sub tratam.cu ibuprofen 400mg,dupa 4 ore de la ingestia antiinflamatoriului revine durerea,si tot asa…
    1)Am primit tratament cu Amoxicilina 500 +ibuprofen ptr.7 zile(dupa cele 5 amintite),dupa consultarea radiografiei,spunindu-mi-se ca s-a infectat in urma slefuirii;Ajuta,ori e inutil?
    2)Tratamentul endodontic-daca va fi inevitabil-imi va periclita rezistenta si durata puntii totale?Ma costa enorm de mult(am imprumutat suma)si ma ingrozeste sa nu ma “tina”macar 7-10 ani.
    Cu multumiri,stima si consideratie.

  22. Bună ziua.

    Molarul de minte, de cele mai multe ori, are o anatomie diferită, este mai mic şi rădăcinile pot avea o formă variată. Este foarte bine că aţi încercat să păstraţi vital dintele. Însă există riscul, în urma şlefuirii, să se apropie foarte mult de nerv, şi în aceste cazuri trebuie scos. Tratamentul endodontic nu va afecta durata lucrării.

    Dacă aveţi dureri mari pe un dinte vital şlefuit, este indicat să se scoată nervul. Durerile vor dispărea. Este riscant să se păstreze, mai ales dacă este o punte totală.

  23. Buna seara,stimata d-na dr.!
    Va multumesc ptr.raspuns!
    Cu permisiunea dvs.,va fac un compliment pe deplin meritat:sunteti,pe cat de frumoasa,pe atat de buna la suflet si la superlativ d.p.d.v.profesional!Cinste domniei voastre!
    Sarbatori fericite alaturi de cei dragi si implinirea tuturor dorintelor!

  24. buna seara domna doctor …ma doare foarte tare o masea dar imi este frica sa merg sa imi scoata nervul ptr ca o sa imi faca anestezie ..eu am probleme cu inima am defect sept interventricular ..asi dori sa stiu daca anestezia imi cauzeaza…va multumesc din suflet

  25. Buna ziua ! Am fost aseara de urgenta la dentist din cauza durerilor. Anestezia nu a prins, simteam durerea cand ajungea la nerv.Mi s-a pus o pasta si am fost chemata peste o saptamana. Momentan nu ma mai doare, dar vreau sa stiu daca o sa ma mai doara sendita urmatoare cand il va scoate? O sa ma simt durerea cand lucreaza la nerv chiar si cu anestezie ? Multumesc frumos

  26. Buna ziua,am o lucrare pusa definitiv de cateva zile ;un dinte are nervul scos ,unul nu.La cel cu nerv am dureri moderate cand beau lichide mai reci.Stomatologul spune ca daca continua durerile trebuie scos nervul……prin coroana.intrebare:trebuie gaurita coroana,asta nu afecteaza lucrarea in timp…..carie ,sau altceva?e o procedura normala extragerea nervului prin coroana pusa recent?Multumesc,o zi buna

  27. Buna seara!
    In acest caz, exista 2 variante:
    1. Se da jos lucrarea, adica se taie, si se scoate nervul dintelui. In acest caz lucrarea va fi distrusa si va trebui refacuta.
    2. Se da o gaura prin coroana si se scoate nervul dentar. In acest caz lucrarea nu trebuie refacuta.
    Deci, da, este o procedura normala. Rezistenta lucrarii este afectata intr-o anumita masura, deoarece este afectata etanseitatea. Insa lucrarea poate sa tina la fel de mult. Depinde de dvs. ce varianta alegeti.
    O seara placuta!

  28. Buna seara! Am o masea plombata la limita adica s-a dorit salvarea nervului desi acesta ar fi putut fi afectat.. ce se intampla daca nervul era de fapt afectat? Ce este rau acolo omoara nervul si se infecteaza? Multumesc

  29. Buna seara!Acum 2 zile am fost la medic iar acesta a fost nevoit sa imi scoata nervul.Totul a fost bine pana ziua urmatoare cand maseaua de langa cea de la care nervul a fost scos a inceput sa ma doara cumplit si se misca.Este neaparata nevoie sa merg la un medic pentru a o scoate?Sau o pot scoate traditional “cu mana”?avand in vedere ca plomba temporara este langa acea masea care ma doare?Deoarece imi este teama sa nu scot si acea plomba,iar materialul pentru opturarea canalelor sa fie inlaturat.

  30. Buna! La o masea plombata .. Simt usoare neplaceri la rece sau fierbinte.. Exista posibilitatea ca nervul sa fie afectat sau mort? Ce se intampla daca nervul este mort? Deci nu am dureri doar sensibilitate la acea masea. L.

  31. Buna seara Am o nelamurire am fost anul trecut la dentist si mi-a facut o plomba la un dinte dar fara anestezie (injectie) doar cu un spray si mi-a facut cu albinuta si ma durut enorm ..i-am zis doctorului sa-mi faca injectie dar a zis ca nu face la orice injectie..dupa o luna de zile plomba mi-a cazut si nu era sensibil dintele..dar de cateva luni bune nu ma pot spala pe dinti mai ales jos pentru ca ,cand ating cu periuta dintele imi vine sa urlu de durere sau cand mananc un mar sau ceva dulce sau sarat! vreau sa stiu ce ar trebui sa fac ca mi-e frica sa merg la dentist de cand mi-a facut plomba asa pe viu si nu stiu ce sa mai fac !multumesc astept un raspuns

  32. Va inteleg frica, sunt multe persoane in aceeasi situatie. Data viitoare sa nu acceptati sa vi se lucreze daca va doare. Nu exista manopera la care sa nu se faca anestezie.
    Probabil ca procesul carios a fost mic si medicul stomatolog a considerat ca nu este necesara anestezia, de aceea nici nu v-a durut cand a cazut plomba. Daca ati stat aproape un an cu plomba cazuta si acum va doare cand il atingeti, trebuie sa mergeti urgent la stomatolog sa va faca tratamentul corespunzator (scoaterea nervului). Va garantez ca se va face cu anestezie. Nu amanati deoarece durerile se vor amplifica si tratamentul va fi ingreunat.

  33. buna ziua. am si eu o intrebare.am molarul de minte cu nervul scos si as vrea sa stiu daca as putea sa pun un pivot in el si astfel sa fac o lucrare pt a acoperii lipsa dintre el si urmatorul dinte. un medic pe care l-am consultat a zis ca nu se poate desi radacina e buna . nu stiu daca totusi nu se insala pentru ca tot el a zis si ca molarului de minte nu poate sa i se scoata nervul si totusi eu il am scos. va rog sa-mi spuneti si parerea dumneavoastra. multumesc

  34. Buna ziua.Am o intrebare tratez o masea care are un abces in interiorul ei cu Augumentin si nurofen forte dar nu cedeaza durerea deloc intrebarea mea ar fi ; Poate sa mi se faca ceva sa.mi opreasca durera asta groaznica dc am infectie?

  35. Buna ziua! In urma cu cateva luni am fost la stomatolog pentru ca aveam probleme cu o masea. D-na doctor a decis ca trebuie sa imi scoata nervul. Mi-a facut 2 anestezii si nu au prins. In cele din urma mi-a scos nervul pe viu. Eu sunt foarte fricoasa cand vine vorba de interventiile dentare si durerea pe care am simtit-o atunci a fost groaznica. Mi s-a obturat canalul desi inca sangera. Este normal? Azi merg cu o alta masea care m-a durut timp de o saptamana foarte tare. Durerea nu a cedat cu antiinflamatoare. Probabil o sa trebuiasca scos iar nervul. As vrea sa stiu de ce nu a prins atunci anestezia? Luasem antiinflamatoare cu cateva ore inainte de vizita la medic si d-na docor a zis ca acesta este motivul. As vrea sa aflu si parerea dumnevoastra. Va multumesc anticipat! O zi buna !

  36. Buna. Ziiua am o masea sparta si o gaura mare foarte cariata si nu ma doare maseaua ma doare un dinte de langa masea de ce? Nu pot sa dorrm noptile din cauza dintelui simt ca imi bate ca un puls acolo inauntru asa… Ma. jeneazajeneaza dar dintele nu are nimik de ce ma doare? (Cea din dreapta)

    Mai am o problema daca ma spal pe dinti dupaia incepe sa ma doara…. Nu pot face nimik si mai am o masea cariata in partea cealalta si sparta si nu pot manca nici in stanga nici in dreapta , iar maseaua din dreapta este de mult timp asa cand am fost mai mik mia tratato putin si trebuia sa ma duc inapoi la medik si. Nu mam maindus si nu ma mai durea si acum incep problemele…

  37. Am fost astazi la medic mia scos maseaua am crezut ca o sa ma doara rau mia fost foarte frika pentru prima data doamna dr ma loat usor si a stiut ce sami faca si nu ma durut .. Bine inteles vreo 2 anestezii …etc ma cam sperii de acele ace care mi le baga in gingie dar nam simtit nimik si mia facut usor usor pana mia scoso .. Dupa extractie daca nu o tratezi te cam doare…nasa k am loat cateva meedicamente si apa de gura etc… O sami treaca.. Chestia e k maseaua a fost mare si tot inceca sami apropie gingiile si nu a reusit, ma cusut de cateva Info i si dupaia ma duc peste o sapt… Sami taie cusatura aia si mai am in partea stanga o masea care tree sa o tratez paia.. E unpic cariata si e sparta dar as vrea sami spuneti sincer te doare cand iti scoate nervul? Si cum til scoate as vrea sami spuneti va rog ?

  38. Buna seara,
    Azi dimineata am fost la stomatolog si mi-a scos nervul de la o masea, cu anestezie. Am simtit o intepatura cand mi l-a scos dar dupa aceea nu m-a mai durut. Mi-a pus o pasta cu gust mentolat si mi-a spus sa revin peste o saptamana, pentru a face obturatia de canale. Problema este ca dupa ce a trecut efectul anesteziei, a inceput sa ma doara maseaua la atingere sau cand presez pe ea. E normal sa ma doara daca mi-a scos nervul si in caz afirmativ, cat dureaza durerea?

  39. buna seara doamna doctor.am fost la stomatolog sa imi scoata nervul de la masea mia facut anestezie mia scos nervul .ieri am fost iar si mia curatat iarasi canelele si mia pus in canale o pasta .maine merg sa imi puna plomba definitiva de suprafata insa pe mine ma tot doare ..bine este o durere suportabila .nu pot sa ating de cealalta masea de jos ..este normal sa ma doara??multumesc ..

  40. buna ziua,
    am ajuns la acest articol din cauza ca am o mare nedumerire:
    spuneti ca scoaterea nervului nu trebuie sa doara pentru ca se face anestezie totusi eu ma lovesc pentru a 3 a oara de problema ca doctorul stomatolog imi pune un pansament pentru omorarea nervului si ma cheama iar dupa 10 zile sa mi-l scoata fara a-mi face anestezie (chiar daca ii zic faptul ca nu mai pot de durere cand face asta). explicati-mi va rog de ce sunt unii dentisti care prefera aceasta modalitate de scoatere a nervului? si alta problema: de ieri seara cand mi s-a pus aceasta “otrava” in masea ma doare maseaua de imi vine sa urlu si am deja luate 5 calmante in 2 ore si tot nu imi trece, ar trebuii sa ma astept sa ma doara asa toate cele 11 zile cat mai am de asteptat pana la ziua in care sunt programat?

  41. Buna seara!

    Va rog mult sa ma ajutati si pe mine cu un raspuns.
    Aveam o plomba de cativa ani la caninul de jos legata de premolar… Se vedea ca nu e acolo ok si ca se facuse carie dedesubt.
    Am fost la dentist ieri si mi-a scos plomba respectiva, mi-a curatat, inclusiv cu ace, etc. Si mi-a aplicat acolo o pasta alba care s-a intarit spunand ca este tratament pentru nerv sau ceva de genul asta. A spus ca incearca sa vada daca poate salva nervul.
    Aseara am inceput sa am dureri, azi-noapte nu am dormit si acum inca imi vine sa ma urc pe pereti, mentionez si ca gingia este umflata, chiar daca nu vizibil, simt eu. L-am sunat pe medic si a spus sa iau antibiotice si Aulin. Spunea ca ar fi vrut sa desfaca astazi acolo sa vada ce e dar din pacate este plecat la cabana.

    Va rog mult sa imi spuneti ce ar putea fi si cat are sa ma mai doara?

    Multumesc anticipat!

    Un weekend placut va doresc!

  42. Buna seara!! am fost la dentist marti mi-a scos nervul la 2 masele ma dor dinti foarte rau si capul????astazi este sambata si durerea persista,,am fost vineri la dr care mi-a scos nervul si mi-a spus ca e normal sa doara,,,,e normal dupa patru zile sa am aceste dureri?????va rog sa-mi raspunda si mie cineva:*

  43. Buna ziua,

    m-a chemat astazi medicul al cabinet, mi-a scos tratamentul respectiv si mi-a pus altceva si iau antibiotice (Augmentin) ca intre timp m-am umflat si foarte tare.
    Mi-a spus ca este posibil ca dintele sa nu mai poata fi salvat si poate va trebui extras. Mi-a dat sa fac maine o radiografie dupa care sa ma intorc la el.
    Problema este ca eu nu vrea sa raman stirba, este vorba de caninul de jos si se va vedea foarte tare daca mi-l scot. Plus ca deja mai am o extractie al premolarului de jos din partea opusa si urmeaza sa mi se extraga si un molar caruia i-a cazut plomba si i s-au rupt peretii. Toata problema este ca am doar 24 de ani si nu as vrea sa raman stirba de la varsta asta. Plus ca acest canin nu ma durea, am mers la medic doar pentru ca vedeam ce este ceva carie sub plomba si stiam ca trebuie tratat. Nu am posibilitatea ca dupa extragere sa imi fac implant care am inteles ca costa undeva la 500 de euro.
    Va rog mult sa ma ajutati!

  44. Buna ziua! Exista aceasta modalitate de tratament folosita cand nu prinde anestezia sau pacientul are anumite afectiuni generale si anestezia poate sa creeze probleme. Sa se puna de 3 ori acest pansament si faptul ca doare este o mica problema.
    Va rog sa imi dati mai multe detalii, ca sa va pot da un raspuns cert. Ce dinte este? Ce varsta aveti? Suferiti de vreo afectiune generala, de tipul: dibaet, probleme cardiace, de tensiune? Luati vreun tratament?

  45. buna seara iar, nu vreau sa va jignesc in vreun fel, e doar un sfar prietenesc, va rog cand raspundeti la probleme sa puneti si numele celui pentru care raspundeti pentru ca eu acum nu sunt sigur daca ultimul raspuns e pentru mine.
    revenind la problema (presupunand ca eu trebuie sa raspund la ultimul comentariu), am 24 ani si nu cred ca e vorba ca nu tolerez anestezia, in urma cu aproape 2 luni mi-a fost scoasa o masea si nu am avut nicio problema cu anestezia. nu am niciun fel de problema de sanatate si nu stiu cum sa numesc maseaua respectiva, e penultima de sus pe dreapta, si nici nu urmez vreun tratament. problema cu durerea a persistat, pe radiografia facuta nu a aparea ca ar fi vreo infectie dar dupa ce mi-a fost pus acel tratament am luat 30 de ore 6 pastile de marcofen, 2 de novocalmin si 4 de reuprofen, corpul meu incepe sa cedeze dar durerea nu prea o face deloc plus ca langa masea mi-a aparut un …abces care doare foarte tare cand casc. presupun ca e corect spus ca am infectie si sa incep sa iau antibiotice? daca da…cum ar putea acea operatiune sa imi provoace o infectie? chiar nu inteleg (imi cer scuze inca o data daca va simtiti ofensata pentru inceputul mesajului)

  46. Doamna Larisa, imi este foarte greu sa ma pronunt daca este necesara extractia acelui canin fara sa vad o radiografie. In cazul in care trebuie facuta extractia, va raman doua posibilitati.

    Prima este inserarea unui implant, imediat postextractional sau dupa vindecarea completa a locului.

    A doua este realizarea unei punti dentare. Presupune slefuirea (pilirea) dintilor invecinati, dupa care se realizeaza aceasta lucrare care se va sprijini pe cei doi dinti piliti si va inlocui si caninul lipsa. Trebuie insa sa treaca un minim de doua saptamani de la extractie pentru a permite vindecarea gingiei. Aceasta metoda are avantajul de a inlocui dintele pierdut in maxim o luna de la extractie, avand insa dezavantajul ca se strica dintii invecinati si se apropie ca si cost de pretul unui implant dentar ( pentru ca sunt 3 dinti in lucrare).

    Pentru un diagnostic mai precis trebuie sa vad radiografia.

  47. Dna/dl Alaska. Ca si in restul cazurilor, imi este greu sa ma pronunt fara sa vad o radiografie. In general tratamentul care vi s-a aplicat de trei ori nu produce genul acesta de dureri. Durerea si abcesul pot proveni de la maseaua invecinata sau maseaua tratata reactioneaza negativ la “otrava” pusa in dinte. Sfatul meu este sa mergeti de urgenta la medic cu o noua radiografie la dintele respectiv si sa il rugati sa faca anestezie. Antibiotic luati doar la indicatia medicului dvs.

  48. Buna seara!Tocmai am venit de la stomatolog unde mi-a fost curatat si plombat dintele din fata.In timpul procedeului deoarece caria era destul de mare s-a putut vede putin nervul.Doctorul mi-a pus calmant si mi-a spus ca daca ma va durea sa merg pentru a-mi scoate nervul.Simt o usoara durere dar sper ca va trece.Ma va durea?Cum il va scoate?Dintele a fost plombat deja.Vreau sa mentionez ca am 16 si imi e destul de frica.Multumesc frumos!

  49. Daca aceasta usoara durere va creste in intensitate sau se va mentine mai mult de 3 zile, este nevoie sa se scoata nervul dintelui. Te sfatuiesc sa iei un antiinflamator aceste 3 zile, si daca durerea tot persista sa mergi la medic. Fiind vorba de un dinte din fata, acesta are un singur canal si procedeul va fi scurt si lipsit de durere. Ti se va face anestezie, cum presupun ca ti-a facut si cand a curatat plomba si cu ajutorul unor ace speciale se va scoate nervul.

  50. buna seara! vreau sa va intreb daca este normal dupa ce a fost scos nervul la maseaua 17 sa simt o jena si falca obrazului imi da senzatia ca se umfla ,gingia este usor inflamata si sint 3 zile de la interventie ,multumesc frumos!

  51. Buna ziua! Dentistul mi-a scos nervul de la maseaua de 6 ani si timp de ceva timp nu am mai simtit nimic. In toamna am revenit la dansul datorita durerilor la acel dinte. Mi-a scos plomba si practic a pus-o la loc. Acum au revenit durerile si doream sa va intreb ce ar trebui sa fac. Am luat calmante dar durerea revine. Ar trebui sa fac o radiografie ?

  52. Buna seara, scuzati pentru deranj…am si eu o intrebare,am fost acum cateva zile la dentist pentru a mi se curata o masea cariata pentru a fi plombata (dupa radiografie nu s-a ajuns la nerv)…problema este ca, desi mi s-a facut anestezie (mi-a infipt acu´ala de vreo 4 ori) cand a inceput sa curete nu am putut suporta durerile sa mi-o curete pana la capat…pana la urma a renuntat,mi-a pus un pansament provizoriu si mi-a spus sa vin la o alta programare sa ma curete iar; sa fie anestezia proasta sau ce se intampla¿ ast rsp d.voastra,va multumesc mult de tot,toate cele bune!

  53. Buna Ziua am si eu o nelamurire am o masea de minte de scos jos in stinga ultima dar nu imi este frica sa o scot imi este frica ca patesc ceva dupa cemi face anestezia vreau sa stiu afecteaza ceva pe la cap sau la nervi sau tensiune ceva mentionez ca am distonie neurovegetativa mie frica sa numi fie cunva rau dupa ce mi-o face ce puteti sa-mi spuneti sa fac sa trec peste asta si so scot va multumesc anticipat

  54. Buna seara! Acum o saptamana am mancat ceva si mi s-a spart o masea (jumatate). Am fost la dentist si mi s-a scos coltul spart (jumatate din masea). In locul ramas dentistul mi-a pus un pansament si m-a programat peste o saptamana sa imi scoata nervul si sa-l trateze (plombare, pivot). Precizez ca ma doare cand mananc in locul respectiv (acolo fiind o mica crapatura…care ma doare). este corect asa??? Ce inseamna pivot??? Precizez ca nu am fost niciodata la un medic dentist!

  55. Pivotul, cunoscut şi sub numele de ştift sau reconstituire corono-radiculară (în termeni medicali), este baza unei viitoare lucrări dentare. El este dintr-o singură bucată: o parte intră în rădăcină, iar cealaltă, numită coronară, rămâne deasupra gingiei.
    Pivoţii pot fi metalici, turnaţi în laboratorul de tehnică dentară, sau din fibră de sticlă.
    Da, dintele va fi şlefuit (pilit). Prepararea dintelui pentru pivot şi lucrare este nedureroasă.

  56. Buna seara ! am si eu o intrebare ! La molarul de minte de pe arcada inferioara care era foarte cariat am avut crescuta niste carne, cred ca se numesc polipi . dupa ce medicul mi-a extirpat zona aceea , a observat ca am o fractura pe “podeaua dintelui” inspre mezial . Initial mi s-a spus ca trebuie facuta o premolarizare.. iar apoi mi s-a spus ceva de gingivectomie in zona aceea ca apoi sa mi se ia amprenta pentru rcr. Este ok treaba cu gingivectomie ?

  57. Buna seara.
    In urma cu cativa ani, am beneficiat de o pulpectomie la un molar(stg jos) , cu refacere de coroana …etc. In noiembrie anul trecut am facut un mic abces si aveam dureri(dupa aprox 4 ani). In urma radiografiei, doctorul care imi lucrase a zis ca din cauza unor infectii la varful radacinilor si pt. ca obturatia este prea mare(mai mult de 50% din supraf dintelui), nu mai recomanda tratament ci extractie. Din dorinta de a nu pierde maseaua, am consultat un altul. Dupa saptamani de tratamente (ceva nu mergea bine, cred ca un canal era calcificat) a hotarat ca imi lasa o obturatie provizorie pt. 6 luni si daca e ok, abia apoi reface coroana. In toata perioada asta, simteam durere slaba daca mestecam alimente mai dure. Acum, dupa 3 luni de la obturatia provizorie am dureri foarte mari. Nu mai pot atinge dintele, si pare ca se clatina la atingere. Am fost la chirurg cu gandul sa o scot, dar a zis sa iau augmentin 5 zile si apoi sa fac radio. si sa vada ce e de facut. Am inceput tratam. dar ma trezesc noaptea cu dureri foarte mari(nurofen 400 are efect 1-3 ore). Niciun nerv nu mai e viu. De ce doare asa rau? Ce recomandati? Multumesc.

  58. Buna ziua,
    Acum 6 luni la premolaru 1 partea superioara mi s-a scos nervul ,s-a plombat.Acum o saptamana a inceput sa ma doara,m-am dus la stomatolog,m-a trimis la radiografie,pe film mi-a spus ca totul este bine si nu se vede nici o infectie, mi-a scos plomba si mi-a pus ceva provizoriu ,(nu stiu ce),mi-a dat tratament cinci zile cu cefalexina si aulin(durerile au fost continue si sub tratament).M-am dus din nou peste cinci zile,si mi-a curatat din nou canalele,le-a lasat libere, durerea tot persista foarte tare.mi-a dat sa iau ampicilina la sese , metromidazol la 12 ore si aulin.Ma duc peste cinci zile,dar durerile sunt foarte mari,ma doare pana la tampla si capul.Mi-e putin teama,de ce se intampla ca un dinte cu nervul scos si plombat sa mai faca probleme,si daca nu este infectie, atunci ce este?Va multumesc!

  59. Leila, daca nu se vede pe radiografie granulom la varful radacinii, sunt mai multe posibilitati:
    – mai este nerv la dintele respectiv. El are 2 canale.
    – este un inceput de parodontita apicala, insa ar fi cedat durerea in urma la tratamentului aplicat.
    – cauza durerii nu este premolarul 1, ci un dinte vecin.
    Imi este greu sa imi dau cu parerea exact, avand in vedere ca nu cunosc cazul.

  60. Dan, extractiile nu se fac “la cald”, adica in forma acuta, cand toata zona este inflamata. Sfatul meu este sa iei tratamentul cu antibiotic 2 zile si sa mergi la extractie. Faptul ca doare la atingerea dintelui, este semn de granulom periapical. Doare foarte tare deoarece nu are pe unde sa se dreneze puroiul si practic apasa pe os.

  61. Multumesc pentru raspuns dna. Elena. Am luat de ieri Augmentin de 1 g la 8 ore. Sunt deja la a 4-a pastila si durerea nu cedeaza. Noaptea trecuta nu am putut dormi de durere , iar astazi am obsevat ca gingia, pe partea dinspre limba e tumefiata (dar nu are alta culoare decat restul gingiei ). Am fost din nou la chirurg, ma gandeam ca o scot si ma scapa de durere. Am facut ORTOPAN si la dintele respectiv se vede.o zona ifectata intraradicular(intre radacini, sa fiu sigur ca nu gresesc). Dl. doctor zice ca nu putem face extractia decat dupa ce dispare durerea, si nici drenare nu poate face, numai ca din cate vad , durerea n-are de gand sa cedeze. Am citit pe site ca modificarea gingiei este urgenta… Ce sa fac? Sa merg la medicul care a facur obturatia? Sa mai astept sa aiba efect tratamentul? HELP!

  62. buna seara,acum 2 zile miam scos o masea si mi-a ramas un colt in interior,dar cand mananc ceva rece doare ingrozitor trebuie scos si coltul acela,dar nervul?va rog spunetimi ce sa fac sa scap de durere.va multumesc

  63. @ Dan B.

    Buna seara. Din cate inteleg, gingia este umflata pe partea cu limba. Asta presupune existenta unui abces in zona respectiva. In mod normal se practica incizia abcesului si drenarea puroiului, lucru care ar duce si la incetarea durerii. Din pacate insa in zona linguala incizia se face foarte dificil pentru ca exista vase de sange mari a caror lezare ar fi destul de grava. Solutii de drenaj exista dar sunt la latitudinea medicului dumneavoastra.
    O alta alternativa este sa asteptati pana cand abcesul penetreaza gingia si se dreneaza singur.

    Incercati sa tineti o compresa rece la falca sau apa rece in gura, vedeti daca durerea cedeaza. Nu dormiti pe partea afectata. Continuati tratamentul cu Augmentin, dar cresteti intervalul dintre pastile la 12 ore. Ketonal sau Nurofen forte in functie de necesitati.

    Regret ca nu va pot ajuta cu sfaturi mai precise, dar este foarte greu sa ma pronunt fara sa vad personal cazul.

  64. @ lixandru ana maria

    Buna seara. Radacinile ramase in os dupa extractie nu dor la rece. In mod ideal ar trebui scos si restul de radacina, dar asta doar daca situatia o permite. Nervul din interiorul acesia nu trebuie scos, el va muri in mod natural.

    Eu cred ca durerea provine de la un dinte invecinat. Cateodata dupa extractie, mai ales la cele complicate, se lezeaza gingia si astfel se descopera radacina dintelui vecin. Radacinile descoperite pot fi sensibile la rece, dulce etc.
    Evitati sa mancati/beti alimente si lichide foarte reci pe o perioada de 1-2 saptamani, timp necesar pentru vindecarea plagii postextractionale.

  65. chiar daca nu mam dus la un dentis pentru dca se misca foarte rau si am scoso eu,si din pacate a ramas un colt acolo sau chiar radacina.ma doare cand mananc. beau rece.sper sa nu fie ceva probleme.va multumesc anticipat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *