5 semne care indica prezenta CARIEI
Caria este afecțiunea cea mai des întalnită în stomatologie. De la ea pornesc toate „relele”… o carie mică, o carie mai mare, o pulpită, o fractură a dintelui, un rest radicular și, la final, o extracție. De ce să nu prevenim noi toate acestea? Avem numai avantaje, mai puțini bani cheltuiți pe tratamente, un zâmbet sănătos, un miros și aspect plăcut și ne putem lăuda că avem toți dinții în gură. Îți este lene să vii la un control periodic sau consideri că nu este necesară o vizită la stomatolog dacă nu te doare nimic? Uite câteva semne care pot indica prezența unei carii, acea mică „pată” neagră care te poate lăsa fără dinte. Aceste semne sunt considerate semnale de alarmă:
- durerea. Durerea caracteristică unei carii simple variază de la o ușoară sensibilitate la o durere de câteva secunde la: rece, dulce, acru și cald. O durere care ține mai mult de câteva secunde sau o durere spontană sunt deja semne de carie complicată prin afectarea nervului dintelui respectiv (pulpită).
- modificarea de culoare. Ne uităm în oglindă și vedem, cel mai frecvent pe suprafețele pe care mâncăm sau între dinții din față, o pată maro spre negru. Acestea sunt zone des afectate de carie, deoarece sunt greu de igienizat. Măselele au un relief format din șanțuri și gropițe și, cu cât sunt mai adânci, cu atât sunt mai dificil de igienizat. Ața dentară este esențială, mai ales dacă dinții nu sunt perfect aliniați, adică au înghesuiri.
- respirația urât mirositoare (halena). Caria „mănâncă” din dinte și apare o gaură. Aceasta este retentivă și în ea rămân resturile alimentare, perii periuţei nu pătrund în aceste zone și resturile stagnează, bacteriile se înmulțesc, gaura devine mai mare cu mai multe resturi și apare mirosul neplăcut. Gaura la început este mică, este stadiul perceput doar de către medicul dentist. Atunci când devine vizibilă în oglindă, de cele mai multe ori este deja o carie complicată, există o lipsă mare de dinte și tratamentul este mai invaziv.
- sângerarea gingiilor. De cele mai multe ori cariile situate între dinti sunt însoțite de sângerarea gingiilor. Atunci când caria apare între dinți, odată cu dezvoltarea ei se formează spații între dinți. Acest spațiu este ocupat uneori de gingie. Ea crește în acea gaură, se inflamează și este mereu traumatizată la spălatul pe dinți.
- ața dentară agață. Dacă există o carie între dinti, ața dentară va fi scoasă fie ruptă, fie scămoșată, deoarece este agățată de acea cavitate mică formată de carie.
Dacă există aceste semne, caria este deja formată suficient și reconstituirea dintelui va fi destul de mare. Cea mai simplă metodă de a preveni este controlul stomatologic la șase luni. Toate cariile au forme incipiente, care nu pot fi văzute acasă în oglindă. La un control stomatologic amănunțit sunt sesizate și tratate din timp. Nu se mai ajunge la durere, la lipsa din coroana dintelui, la halenă sau la aspectul inestetic.
–––
Oral-Dent, clinica ta de stomatologie, îţi pune la dispoziţie o gamă completă de servicii, prin intermediul medicului dentist Robert Sandu şi al medicului dentist Elena Culiţă. Ne găseşti în București, sector 2, Str. Aurel Vlaicu nr. 158.
Vezi lista completă de servicii de stomatologie Oral-Dent.
Ne găseşti şi la Facebook.com/Clinica.Stomatologica.Oral.Dent