Regenerarea dinților este posibilă
În curând, nu va mai fi nevoie de plombe pentru repararea dinților. Oamenii de știință au descoperit cum să se regenereze dentina, care se regăsește în interiorul dinților. Vestea bună e că această operație se va realiza doar cu un laser de putere mică, potrivit cercetătorilor Universității Harvard. Noul studiu, publicat în Science Translational Medicine, arată că un laser de putere mică poate declanșa celulele stem din dinte pentru formarea dentinei.
În zilele noastre, medicii dentiști pot doar să înlocuiască dentina distrusă cu materiale fotopolimerizante, însă prin folosirea acestei noi tehnici, medicii dentiști vor putea face ca dinții să crească din nou.
Chiar dacă pare mai puțin intuitiv, având în vedere că laserele de mare putere pot distruge dinții, după ani de studii s-a descoperit că laserele de putere mică pot stimula creșterea pielii sau a părului, iar acum după noile descoperiri științifice, aceeași tehnică va fi folosită pentru creșterea dinților.
———
Oral-Dent, clinica ta de stomatologie, îţi pune la dispoziţie o gamă completă de servicii, prin intermediul medicului dentist Robert Sandu şi al medicului dentist Elena Sandu (Culiţă). Ne găseşti în București, sector 2, Str. Aurel Vlaicu nr. 158.
Vezi lista completă de servicii de stomatologie Oral-Dent.
Ne găseşti şi la Facebook.com/Clinica.Stomatologica.Oral.Dent